Iniţiativă privată de împădurire de amploare. Au fost plantaţi 20.000 de copăcei de către o firmă din Neamţ

Acţiunea are ca scop crearea unei perdele naturale de apărare a localităţii împotriva vântului, furtunilor, poluării şi înzăpezirilor pe timp de viscol

Societatea Metropolis Fereastra 1, din Roman, a plantat nu mai puţin de 20.000 de puieţi de plop şi salcâm, pe propria-i cheltuială, la sfârşitul săptămânii trecute, o acţiune similară şi de aceeaşi amploare fiind programată tot în această lună. La prima, achiziţionarea copăceilor a necesitat un efort financiar din partea firmei de 10.000 de lei, iar alţi 4.500 au însemnat costurile organizării.  Este vorba despre una din cele mai mari acţiuni private de acest fel din zona Moldovei. Dacă despre jafurile din Pădurile României se vorbeşte cotidian în staţiul public, iniţiativa vine să arate că, acolo unde este implicare, se poate şi altfel în ceea ce priveşte acest subiect sensibil. Activitatea intitulată Verde pentru Viitor a fost pusă în practică pe data de 9 noiembrie, administraţia locală din comuna Cordun punând la dispoziţie trei terenuri.  Toate suprafeţele pe care s-a plantat erau degradate. Acţiunea de împădurire are şi rolul de a crea, în numai câţiva ani, un scut natural care va feri localitatea de vânt, poluare şi înzăpezirea drumurilor pe perioade de viscol. Plantarea puieţilor. s-a făcut de către angajaţii firmei, voluntari de la ONG-uri, tineri din localitate, dar şi de către persoane care au răspuns apelului public lansat de iniţiator. „Dacă noi nu avem grijă, alţii nu o vor face“ „Noi, echipa Metropolis Fereastra 1, care de 15 ani aducem confort şi siguranţă în casele oamenilor, am hotărât să ne ocupăm şi de mediul înconjurător. Practic, această acţiune este un început. Echipa grozavă din care fac parte şi pe care o reprezint, împreună cu voluntarii inimoşi care sunt alături de noi şi cu mulţi alţi oameni de bine, cu toţii avem acelaşi interes comun: să ne îngrijim de ceea ce avem; pentru noi, dar mai ales pentru copiii noştri. Fiindcă este o certitudine că schimbările climatice nu sunt vorbe în vânt. De asemenea, ştim că nu există planetă B sau plan de rezervă. Fiecare dintre noi cunoaşte vorba din bătrâni «codru-i frate cu românul». Codrul copilăriei mele însemna arbori seculari, susur, freamăt, viaţă. Codrul prezent înseamnă, din păcate, defrişare, iar rapoartele Greenpeace sunt înfricoşătoare. Prin urmare, dacă noi nu avem grijă, alţii nu o vor face“, a declarat Bogdan Roman, manager Fereastra 1.  Plantarea miilor de puieţi a fost primul proiect de împădurire a firmei menţionate, însă au fost alte nemunărate implicări în acţiuni sociale. Pentru iniţiativa Verde pentru Viitor de pe 23 noiembrie, care va avea loc în municipiul Roman, posibil pe malurile Moldovei, Siretului sau în alte zone cu probleme, organizatorul punea la cale ultimele detalii.  De menţionat că, echipa de la Fereastra 1 aşteaptă confirmarea altor administraţii locale la intenţia de sponsorizare cu copăcei. „Acţiunile nu ar fi posibile fără suportul altor ONG-uri şi prezenţa, încurajarea şi motivaţia oamenilor de bine. Am constatat că există mulţi oameni capabili care, până acum, au ales să stea deoparte, însă debutul acestui şir de acţiuni îi motivează să se implice pentru binele tuturor“, au mai spus organizatorii. Metropolis Freastra 1 Roman deţine o fabrică automatizată de ferestre, uşi de intrare, de interior şi fatade, executînd montaje profesionale de rulouri exterioare, uşi de garaj şi obloane.

Sursa: Adevarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *