Polițiștii corupți vor rămâne fără pensie specială

Ieri, 2 iunie, a fost adoptat în unanimitate, în Senatul României, un proiect de lege care prevede că nu vor mai beneficia de pensie de serviciu militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, membrii Corpului diplomatic şi consular, judecătorii Curţii Constituţionale, personalul aeronautic civil navigant, membrii Curţii de Conturi care au fost condamnaţi pentru infracţiuni de corupţie.

Conform textului actului normativ, ”nu beneficiază de pensia de serviciu militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie dintre cele prevăzute la art. 289-291 din Legea 286/2009 privind Codul penal, dacă infracţiunea a fost săvârşită în calitatea pentru care persoana beneficiază/ar putea beneficia de pensie de serviciu”.

Totodată, Nu beneficiază de pensia de serviciu personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor, care au fost condamnaţi definitiv pentru comiterea unei infracţiuni de corupţie dintre cele prevăzute la art. 289-291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, dacă infracţiunea a fost săvârşită în calitatea pentru care persoana beneficiază/ar putea beneficia de pensie de serviciu”.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în calitate de Cameră decizională  se întoarce la Camera Deputaţilor pentru articolul IX, nou introdus în Comisia juridică a Senatului, iar Camera Deputaților va decide dacă și în cazul punerii în mișcare a acțiunii penale, se va suspenda cererea de acordare a pensiei de serviciu. „Punerea în mişcare a acţiunii penale, pentru una dintre infracţiunile menţionate, atrage suspendarea soluţionării cererii de acordare a pensiei de serviciu sau suspendarea acesteia, dacă a fost acordată până la soluţionarea definitivă a cauzei. (…) Dacă se dispune clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea sau încetarea procesului penal sau renunţarea la aplicarea pedepsei faţă de o persoană dintre cele menţionate, aceasta este repusă în situaţia anterioară şi se plăteşte pensia de serviciu de care a fost lipsită”

Menționăm faptul că beneficiarii de  pensie de serviciu pentru limită de vârstă din Ministerul Afacerilor Interene  sunt  militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, în activitate, care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • au împlinit vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă;
  • au o vechime efectivă de cel puțin 25 de ani, din care cel puțin 15 ani reprezintă vechimea în serviciu.

Vârsta standard de pensionare pentru limită de vârstă este de 60 de ani, iar atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare. Pensia de serviciu din MAI poate fi:

  • pensie pentru limită de vârstă;
  • pensie anticipată;
  • pensie anticipată parţială, conform art. 15 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare.

Pensiile de serviciu din MAI sunt gestionate şi plătite de Casa de Pensii Sectorială a MAI. Printre beneficiarii de pensii de serviciu plătiţi de Casa de Pensii Sectorială a MAI se numără militari, poliţişti din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi funcţionari publici cu statut special din cadrul Administrației Naţionale a Penitenciarelor – Ministerul Justiției.

Această modificare adusă legii pensiilor militare de stat va da de gândit celor care vor încerca să comită fapte de corupție în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu,  situația nou creată fiind una de normalitate într-un stat de drept. Astfel, prin retragerea pensiei de serviciu, polițiștii corupți vor beneficia de pensie ca și civilii, iar vârsta de pensionare va fi de 65 ani, indiferent de grupa de muncă avută în activitate.

Sursa: Sindicatului Europol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *