Programul Operaţional Capital Uman. Proiecte aprobate de Guvernul Orban.

Astăzi, 14 februarie, guvernul Ludovic Orban a aprobat 10 apeluri de proiecte pentru Programul Operaţional Capital Uman, în sumă totală de 250 de milioane de euro.

Marcel Ioan Boloș, ministrul Fondurilor Europene:

” ℹ️ Două apeluri de proiecte, în valoare de 60 de milioane de euro, sunt destinate românilor din diaspora. Apelul de proiecte este intitulat sugestiv <<România te aşteaptă>>. Avem în vedere lansarea a 180 de startup-uri şi crearea unui număr de aproximativ 1.000 de locuri de muncă.

ℹ️ Cel de-al doilea apel de proiecte vizează copiii familiilor plecate în străinătate, măsurile avute în vedere fiind de tip afterschool – un pachet de măsuri care combină activităţi educaţionale, cu masă caldă, echipamente de joacă.

ℹ️ O doua grupă mare de beneficiari sunt studenţii, printr-un apel în valoare de 20 de milioane de euro. Sunt vizate 200 de startup-uri care se adresează studenţilor din anul terminal din domeniul tehnic.

ℹ️ Un alt apel de proiecte are o valoare de 30 de milioane de euro, fiind avuţi în vedere 8.000 de angajaţi pentru a le creşte competenţele în domeniul economiei digitale.

ℹ️ Un alt apel de proiecte, în valoare de 20 de milioane de euro, vizează un sprijin pentru elevii de până în clasa a IV-a inclusiv – un pachet de măsuri care combină activităţile educaţionale, inclusiv sprijin pentru echipamente de joacă la nivelul unităţilor şcolare implicate.

ℹ️ Un alt apel de proiecte se referă la continuarea screeningului medical, valoarea fiind de 20 de milioane de euro, şi prin care se urmăreşte identificarea riscurilor în cazul sarcinilor. ”

Apelul este o linie de finanțare deschisă, în cadrul căreia pot fi depuse proiecte în vederea obținerii finanțării europene, cu tipuri de beneficiari/beneficiari, alocare și durată clar identificate, și care corespunde unei priorități de investiții stabilite la nivelul programului operațional.

Sursa:Facebook PNL Neamț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *