Vremea a luat-o razna. Temperaturi ciudate în ianuarie

Potrivit estimărilor meteorologice emise de către ECMWF (Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată și publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie), temperaturile vor fi mai ridicate decât este normal pentru această perioadă.

Valorile termice vor fi mai mari în luna ianuarie decât cele specifice pentru această perioadă în aproape toate regiunile ţării, potrivit estimărilor meteorologice emise pentru intervalul 3 – 31 ianuarie 2022 de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Prognoza pentru săptămâna 3 – 10 ianuarie

În săptămâna 3 – 10 ianuarie 2022, temperaturile vor fi mai ridicate în toate regiunile ţării, în timp ce regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile nordice, dar şi deficitar în cele sudice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza pentru săptămâna 10 – 17 ianuarie

În această perioadă, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile intra-carpatice, dar local şi în cele estice şi sud-estice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.

Prognoza pentru săptămâna 17 – 24 ianuarie

Potrivit ANM, temperaturile pentru această perioadă sunt medii uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, pe întreg teritoriul României şi un regim pluviometric deficitar în jumătatea nord-vestică a ţării. În restul ţării va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Prognoza pentru săptămâna 24 – 31 ianuarie

În ultima săptămână de prognoză, temperaturile se vor situa peste cele specifice acestei săptămâni, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă, vor avea o tendinţă deficitară în toată ţara.

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com