Oana Pellea a atenționat Consiliul Județean Neamț. Casa Eminescu un dezastru

În urmă cu câteva zile, actrița Oana Pellea se afla în județul Neamț prin zona comunei Agapia, satul Văratec când a văzut în ruină totală Casa Eminescu.

Obiect de patrimoniu naţional, casa de la Văratec în care Eminescu şi-a petrecut ultimii 15 ani de viaţă, este singura casă din România, în afara celei de la Ipoteşti, în care urmele şederii poetului pot fi dovedite peste timp şi care poate căpăta numele de casă memorială.

https://casaeminescuvaratec.wordpress.com/

Aceasta dezamăgită de lipsa interesului pentru cultură al locuitorilor, dar și al autorităților județene a transmis un mesaj de îngrijoare online pe pagina de Facebook a Consiliului Județean Neamț, de a cărei conducere se ocupă fiul mândru al portului popular nemțean (a se vedea filmele și postările din campania electorală a alegerilor locale 2020)Ionel Arsene. 

Se pare că după ce a fost ignorat mesajul actriței, aceasta a primit și un răspuns – „La întrebarea mea dacă Consiliul Județean Neamț a contactat Ministerul Culturii în această speța mi s-a răspuns: “se pare ca Reprezentanţii Direcţiei judeţene pentru Cultură vor iniția demersurile necesare pentru clarificarea situației acestui imobil.”

Singura variantă de a salva casa de la Văratec este includerea ei pe lista monumentelor istorice deci clasarea ei. Oana Pellea trnsmite că aceasta a fost declarația publica a directorului Direcției Judetene pentru Cultură Neamț, instituție abilitată să gestioneze protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural, și care poate declanșa procedura de clasare, clasare de urgentă, declasare sau schimbarea grupei de clasare a monumentelor istorice.
Un răspuns perfect din partea autorităților județene, de altfel foarte implicate în proiectele pentru susținerea patrimoniului cultural. Actrița a insista în aflarea adevărului despre ruina peste care a dat în județul Neamț și către Ministerul Culturii.  – „Bună ziua! Imobilul la care faceți referire este aflat în proprietatea Mănăstirii Văratec. Acest obiectiv nu a fost inclus de către Ministerul Culturii în lista monumentelor istorice, aceasta fiind singura variantă de a salva acest imobil. Nefiind declanșată procedura de clasare, nu se poate interveni în niciun fel asupra construcției, care nu se află în proprietatea ori administrarea Consiliului Județean și nici a Consiliului local Agapia.”
Deci, până la urmă nimeni nu poate face nimic, poate doar Ministerul Culturii dacă această clădire ar fi fost inclusă în lista monumetelor istorice. Oircum Direcția Județeană pentru Cultura Neamț sau Consiliul Județean Neamț, cel mai probabil nici nu știau de existența ei. E de așteptat, pentru că nu am văzut multă implicarea din partea lor în acțiuni de ce țin de conservarea culturii.
Vom urmări îndeaproape subiectul și suntem curioși dacă pentru salvarea patrimoniului cultural românesc se va face un maraton! Vă promitem că vom face investigații și vom observa permanent acest subiect. Vom reveni cu informații pentru cititorii noștri.

Un comentariu la „Oana Pellea a atenționat Consiliul Județean Neamț. Casa Eminescu un dezastru

  • De casa lui Eminescu nu mai poate Șosetă. Daca era vreun hogeag, erea dăja echipat dân fondurile CJ si cu anticonceptionale pe noptieră.Da de Emiinescu n-a auziteră Șosetă.N-are bani de dat pe Eminescu asta al vostru.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *