Violență și furt pe o stradă din Roman

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au identificat persoana bănuită de comiterea infracțiunii de tâlhărie. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

 

La data de 6 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați de către un bărbat de 59 de ani, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras o sumă de bani.

 

Imediat au fost demarate activitățile de cercetare și documentare, iar operativitatea cu care au fost desfășurate de polițiștii de investigații criminale a condus la identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, un bărbat de 31 de ani, din Roman.

 

Din cercetări a reieșit faptul că, în timp ce persoana vătămată se deplasa pe o stradă din Roman, cel în cauză l-ar fi acostat, iar prin exercitarea de acte de violență, i-ar fi sustras 100 de lei.

 

În urma documentării activității infracționale, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie.

 

Ieri, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa : IPJ Neamț

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com