Femeie prinsă între fiarele contorsionate ale mașinii

Astăzi, în jurul orei 13:00, un accident rutier s-a produs pe DJ 155 F din Bicaz.

Conform IPJ Neamț, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Bicaz, conducea un autoturism pe strada Izvorul Muntelui din Bicaz, pe un sector de drum în curbă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care ar fi pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 46 de ani, din Farcașa.

La fața locului s-au deplasat două echipaje cu ambulanțe de la SAJ Bicaz,  două echipaje de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului Piatra Neamț și un echipaj de pompieri voluntari din cadrul SVSU Bicaz cu autospeciala din dotare.

O femeie a fost descarcerată dintr-un autoturism

Pompierii, cu ajutorul mijloacelor și procedeelor specifice, au acționat pentru descarcerarea unei femei de 46 de ani. Aceasta a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la UPU Piatra Neamț.
Celălaltă victimă, un bărbat de 23 de ani, a fost preluat de un echipaj de la SAJ și transportat la spitalul din Bicaz.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Forțele de intervenție au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier, pentru reluarea traficului rutier.
Pe perioada intervenției, traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de circulație.

Polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

 

Foto / video : ISU Neamț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *