Mara Calista, deputat PNL: Astăzi și mâine particip la audierile parlamentare la ONU

🇺🇳💦🇺🇸Astăzi și mâine particip la audierile parlamentare la ONU, care se desfășoară la New York, în calitate de secretară a Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare.
Dezbaterile se vor desfășura pe tematica ”Water for people and the planet: Stop the waste, change the game, invest in the future”. Este nevoie de solidaritate, de asumare și de colaborare internațională pentru ca fiecare dintre noi să prospere.
O altă temă importantă pe care o vom discuta este legătura dintre egalitatea de șanse și drepturile pentru persoanele cu dizabilități. Pentru că datele arată că în multe țări fetele și femeile sunt responsabile cu identificarea și realizarea aprovizionării cu apă, acțiuni care le afectează sănătatea fizică, dar sunt supuse și riscurilor, inclusiv pericolului de a fi agresate sexual. Mai mult chiar, lipsa apei le afectează având în vedere nevoile de igienă pe care le au, mai ales în perioada menstruației. Și nu doar ele sunt afectate: ci și grupurile minoritare, tinerii migranți, persoanele cu dizabilități și vârstnicii. Trist este, de asemenea, că milioane de copii școlari nu au acces la apă potabilă, o nevoie de bază.
De aceea este nevoie de măsuri punctuale, pentru a spori gradul de incluziune și pentru condiții mai bune de viață. Am încredere că vom reuși în aceste zile să găsim aceste soluții, care se vor regăsi în cadrul UN 2023 Water Conference, ce va avea loc în Martie unde se vor stabili clar direcțiile și termenele de aplicare.

Mara Calista Deputat – PNL Neamț

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com