Scandal la Guvern. Ședința s-a suspendat

USR-PLUS CERE SCOATEREA DE PE ORDINEA DE ZI PROGRAMUL ANGHEL SALIGNY

Conform documentului consultat de Economedia, programul „Anghel Saligny” seamănă izbitor cu Programele Naționale de Dezvoltare Locală (PNDL) 1 și 2, cel puțin din punctul de vedere al obiectivelor de investiții care pot fi finanțate. Programul „Anghel Saligny” va avea drept beneficiari primăriile, la fel ca PNDL, iar banii, respectiv 50 miliarde lei, vor fi alocați prin credite de angajament pentru perioada 2021-2028. Finanțarea programului se asigură de la bugetul de stat.

Fără a fi luată vreo decizie în Coaliție în cazul programului ,,Anghel Saligny” din cauza neînțelegerii cu USR-PLUS, Florin Cîțu nu ține cont de asta, astfel că proiectul a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară. Acest fapt a dus la nemulțumirea din partea USR-PLUS, care a cerut scoaterea imediată a programului. Dan Barna i-a spus lui Florin Cîțu că programul nu sunt toate avizele necesare, lipsind de exemplu cele de la Ministerul Justiției și Ministerul Transporturilor. În urma unei pauze de discuții de aproape o jumătate de oră, ședința de Guvern a fost suspendată până la ora 19.00.

,,USR PLUS susţine dezvoltarea localităţilor rurale din România, dar nu prin programe de tip PNDL care înseamnă risipa banilor publici pe criterii politice. Banii din PNDL 1 şi 2 au ajuns în buzunarele baronilor locali. Nu vrem să fim părtaşi în replicarea unor practici de alocări discreţionare de bani către clientela de partid şi cu investiţii fără cap care nu au dus nicăieri la dezvoltarea reală a zonelor rurale”, se precizează într-un comunicat al USR-PLUS din luna august.

Florin Cîțu nu dorește scoaterea de pe ordinea de zi a programului ,,Anghel Saligny” și le-a cerut celor de la USR-PLUS să se gândească ce vor să facă până la ora 19.00. În schimb, PNL și UDMR susțin programul ,,Anghel Saligny”, un nou PNDL de 50 de miliarde de lei, în timp ce USR-PLUS s-a opus.

Instagram InfoNeamț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *