Update – Accident rutier cu 3 autoturisme implicate și o persoană încarcerată

În urma unei informări transmise de către reprezentanții ISU Neamț, un accident rutier a avut loc în acest moment în sat/com. Gadinți, intersecția spre Sagna.

Din primele informații reiese că în accidentul rutier au fost implicate 3 autoturisme iar o persoană a rămas încarcerată.

Vom reveni cu mai multe informații.

UPDATE

În jurul orei 10:15, pompierii romașcani au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în comuna Gâdinți, pe DN 15 D. La locul evenimentului s-au deplasat trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman și un echipaj de la SAJ.
În urma accidentului rutier produs între patru autoturisme au rezultat șase victime conștiente (cinci adulți și un copil), din care una încarcerată.
Pompierii, cu ajutorul echipamentelor pentru descarcerare, au scos dintr-un autoturism un bărbat de 32 de ani (conducător auto). Acesta a fost preluat de echipajul de paramedici și transportat la CPU Roman.
Un copil de 8 ani a fost preluat de echipajul de la SAJ și transportat la CPU Roman.
Militarii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, au sablat căile rutiere și au ajutat la fluidizarea traficului.

Sursa: ISU Neamț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *