Accident rutier între un TIR și un autoturism. Victimă transportată la spital

Accidentul rutier s-a produs ieri dimineață în jurul orei 10:30, între un TIR și un autoturism pe E 85, pe raza comunei Horia.

La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Roman cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD – TIM.

Conform ISU Neamț, în accident au fost implicate un autotren și un autoturism în care se aflau 2 persoane. În urma accidentului a rezultat o victimă, conducătorul autoturismului, un bărbat de 20 ani care a fost preluat de către ambulanța SMURD TIM și transportată la CPU Roman.

Circulația s-a desfășurat cu restricții pe un singur sens.

Pompierii au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, prin deconectarea bornelor bateriilor și îndepărtarea scurgerilor de lichide combustibile (carburanți și ulei) și vor curăța/degaja carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

Instagram InfoNeamț

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com