„ALCOHOL & DRUGS” în Neamț. Peste 2500 de șoferi au suflat în etilotest

Polițiștii Serviciul Rutier Neamț au acţionat, pe parcursul a 7 zile, pentru prevenirea accidentelor rutiere produse din cauza conducerii autovehiculelor sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive. Polițiștii au constatat peste 40 de contravenții și infracțiuni privind conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

În perioada 16-22 iunie a.c., poliţiştii Serviciului Rutier au acţionat, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru prevenirea accidentelor rutiere, în special a celor cauzate de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive.

Conform IPJ Neamț, acţiunea, desfăşurată simultan pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, a făcut parte din calendarul de activităţi al poliţiilor rutiere europene T.I.S.P.O.L. pentru anul 2021.

Poliţiştii rutieri și cei de ordine publică au efectuat 2.586 de testări pentru stabilirea concentraţiei de alcool în aerul expirat ori a consumului de substanțe psihoactive.

Astfel, au fost constatate 30 de contravenții și 16 infracțiuni privind conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

Exemplu:

La data de 21 iunie a.c., poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat un bărbat de 40 de ani, din Rediu, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 159 C, în localitatea Borlești.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la un centru de permanență, unde i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *