Amenzi de 11.000 de lei pentru nepurtarea măștii de protecție

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii și reprezentanții celorlalte autorități cu atribuții în domeniu au continuat acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Pentru prevenirea și limitarea riscului de răspândire a virusului SARS-CoV-2,  peste 190 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, împreună cu celelalte instituții implicate, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară la nivelul județului Neamț.

În perioada 19-20 mai, au fost organizate 8 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate zonele aglomerate, restaurantele și localurile publice, centrele comerciale și mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de Covid-19.

Conform IPJ Neamț, În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 37 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 33 de mijloace de transport și au fost legitimate peste 265 de persoane.

Echipele de control au aplicat 5 sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea măsurilor privind protecția individuală în valoare de 11.000 lei.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.

Recomandăm oamenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *