Amenzi de peste 15.000 de lei pentru nepurtarea măștii

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii și reprezentanții celorlalte autorități cu atribuții în domeniu au continuat acțiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Pentru prevenirea și limitarea riscului de răspândire a virusului SARS-CoV-2,  peste 180 de polițiști, jandarmi și polițiști locali, împreună cu celelalte instituții implicate, au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecție sanitară la nivelul județului Neamț.

Au fost organizate 8 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate zonele aglomerate, restaurantele și localurile publice, centrele comerciale și mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de Covid-19.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 49 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate și 54 de mijloace de transport.

Conform IPJ Neamț, echipele de control au aplicat 90 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 15.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea și a celor privind protecția individuală.

Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.

Recomandăm oamenilor să respecte prevederile legale pentru prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *