Beat și fără permis pe strada Luminii din Roznov

Zilele trecute, ( 11 martie ), în jurul orei 17.20, polițiștii din cadrul Poliției orașului Roznov au depistat în trafic un tânăr, de 21 de ani, din județul Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Luminii, din Roznov.

Conform IPJ Neamț, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Astfel, acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în sânge a substanțelor stupefiante.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe fără permis de conducere.

Sursa: IPJ Neamț

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com