Certificatul verde: „E o lege neconstituțională”

Copreședintele AUR, George Simion, a declarat, că nu o să admită ca legea privind certificatul verde la locul de muncă să fie votată de Plenul Camerei Deputaților.

Certificatul de muncă, pentru că despre asta e vorba, un certificat care îţi dă voie să munceşti sau nu, nu va intra la vot în Camera Deputaţilor săptămâna aceasta şi până când fiecare virgulă nu va fi discutată cum trebuie în comisiile parlamentare raportoare, care sunt în număr de şase, nu o să admitem ca plenul Camerei Deputaţilor să voteze o lege despre care toţi ceilalţi deputaţi ştiu că este neconstituţională, dar nu au curaj să spună acest lucru. Mă mir cum au curaj unii să spună că au început să cumpere Arbidol de la o tanti din piaţă, declară George Simion, copreședintele AUR, la Parlament.

Nelu Tătaru, preşedintele comisiei de sănătate din Camera Deputaţilor, a anunţat public că PNL a decis să se abţină de la vot la amendamentul social-democraților depus la proiectul de lege ce impune obligativitatea certificatul verde pentru accesul angajaților la locul de muncă.

Certificatul verde nu va ține cont de incidența cazurilor

Fostul ministru al Sănătății a declarat că certificatul verde nu va ține cont de incidența cazurilor. Votul pe acest proiect de lege este posibil să aibă loc săptămâna viitoare, mai spune Tătaru. Discuţiile pe legea care le impune angajaţilor certificatul verde s-au blocat după ce premierul Florin Cîţu a spus că legea este discriminatorie pentru angajaţii de la privat, deoarece include doar pentru angajații de la stat perioada de grație de 60 de zile în care aceștia se pot testa gratuit. Proiectul este acum în comisii la Camera Deputaţilor, cameră decizională, după ce a fost respins la Senat.

Sursa: digi24.ro

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com