Cu 1.94 la „bord”, a intrat într-un stâlp cu mașina

Ieri, 31 martie, în jurul orei 19.00, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 157.

Conform IPJ Neamț, un bărbat, de 37 de ani, din Trifești, conducea un autoturism pe Drumul Județean 157, în afara localității Horia, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un stâlp.

Un pasager a fost rănit

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,94 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com