Depistat cu permis fals conducând un autoturism prin Piatra Neamț

Un tânăr de 26 de ani din Războieni, a fost depistat de polițiști cu un permis fals în timp ce conducea un autoturism, pe strada Burebista din Piatra Neamț.

La data de 11 septembrie a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic un tânăr de 26 de ani, din localitatea Războieni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Burebista din Piatra Neamț.

Permis fals de Moldova

Conform IPJ Neamț, fiindu-i solicitate pentru control documentele personale și ale autoturismului, tânărul ar fi înmânat polițiștilor un permis de conducere eliberat de autoritățile din Republica Moldova. Întrucât existau suspiciuni cu privire la autenticitatea lui, polițiștii au efectuat verificări și au stabilit faptul că permisul de conducere este fals.

De asemenea, s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea  unui vehicul fără permis de conducere, fals și uz de fals.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *