Doi șoferi beți au fost scoși din trafic de către polițiștii nemțeni

Două persoane sunt cercetate de polițiști pentru infracțiuni comise la regimul circulației rutiere.  Cei în cauză au fost depistați în trafic în timp ce conduceau un autoturism sub influența alcoolului.

Un bărbat din Piatra Șoimului a fost depistat în trafic de polițiști în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului.

Joi, 4 februarie, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra Neamț au depistat în trafic un bărbat de 31 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Zăvoiului, din localitatea Piatra Șoimului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la un centru de permanență, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Al doilea bărbat, este din Pâncești, și a fost depistat în trafic de polițiști în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolului.

Vineri, 5 februarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au depistat în trafic un bărbat de 46 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DC 78 A, din localitatea Pâncești.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În ambele cazuri, au fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Sursa: IPJ Neamț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *