Hoții de lemne au fost prinși și amendați

În perioada 20 – 24 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz alături de cei ai Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Serviciului de Ordine Publică au acționat pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților in domeniul silvic.

Astfel, au fost efectuate verificări de specialitate la 3 societăți comerciale, cu obiect de activitate în domeniul forestier, fiind organizate filtre rutiere, în puncte de interes, pentru depistarea persoanelor care transportă ilegal material lemnos.

Sancțiuni uriașe

Pentru încălcarea dispozițiilor legale în domeniul silvic, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale conform prevederilor Legii 171/2010 R. privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amenzi în cuantum total de 18.000 de lei.

Totodată, a fost confiscată cantitatea de 63,85 de material lemnos, de diverse sortimente.

Conform IPJ Neamț, în activități au fost angrenați și specialiști din cadrul Direcției Silvice Neamț.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *