În ce condiții vor începe începe școala elevii din județul Neamț?

Conform informațiilor primite de la Prefectura Neamț, școala se deschide în județul Neamț pe scenariul verde și galben!
Direcția de Sanătate Publică Neamț a prezentat lista incidenței cazurilor de COVID-19 pentru fiecare localitate din Neamț. Pe baza acesteia s-a stabilit după care din cele 3 scenarii vor funcționa școlile.
Scenariul galben pentru o anumită localitate reprezintă posibilitatea începerea cursurilor prin metoda învățământul hibrid. Acest scenariu prevede participarea zilnică a tuturor preșcolarilor
și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, pe de o parte, și revenirea parțială (prin rotație de 1-2
săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
În ceea ce privește scenariul verde, toți elevii merg la școală, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție. Pentru acest scenariu, incidența trebuie să fie mai mică de un caz la
mia de locuitori în ultimele 14 zile.
În ultima perioada comuna Poaiana Teiului s-a aflat pe lista roșie a cazurilor de COVID-19 crescute, raportate la numărul de locuitori din această comunitate. Potrivit situației actualizate de către Direcția de Sănătate Publică Neamț, tendința cazurilor este în scădere, motiv pentru care am propus și supus dezbaterii deschiderea școlilor din aceasta localitate pe scenariul galben.
Școala este importantă pentru copiii noștri și pentru viitorul acestora. E la fel de important pentru aceștia să își revadă dascălii și să se revadă cu ceilalți colegi în condiții
de siguranță sanitară.
Personal, cred că a merge fizic la școală este mult mai important decât orice ora de clasă on-line. Prezența fizică a copiilor ușureză și antrenează mintea fiecărui elev în procesul de învățare. Şcoala are drept scop principal şi acoperitor construirea unui sistem de valori, a unei imagini generale despre lume, asta fac dascălii la ore împreună cu elevii, e ceva ce, din punctul meu de vedere nu se poate transmite on-line, oricât de mult ne-am dori. Îmi doresc să nu exite incidente și să pastrăm scenariile acestea optimiste și să nu fim nevoiți să trecem la scenariul roșu pentru nici o localitate.
Sunt bucuros că județul Neamț nu are nicio localitate care să fie încadrată la scenariul roșu pentru începerea noului an școlar. Voi începe cu vestea buna pentru comuna Poiana Teiului,
aici cursurile vor putea începe de luni pe scenariul galben.
În final, doresc un an școlar unde copiii să se întoarcă la cursuri în condiții de siguranță, și bineînțeles fără incidente de natură sanitară pe parcursul anului, declară George Lazăr , prefectul județului Neamț.
Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com