Jandarmii nemțeni au plantat 171 de ștejari

„171 de stejari pentru România” sădiți de jandarmii nemțeni, câte unul pentru fiecare an de la înființarea Jandarmeriei Române

Pe 3 aprilie s-au împlinit 171 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române și pentru că actualul context epidemiologic nu ne permite să fim gazde și să desfășurăm, ca în anii precedenți, activități dedicate celor care vor să cunoască îndeaproape activitatea instituției, anul acesta am ales să marcăm acest moment aniversar altfel.

Jandarmii nemțeni și-au îndreptat atenția și spre mediul înconjurător

Dacă zilele trecute am răspuns nevoii acerbe de a veni în sprijinul celor a căror viață depinde de o picătură de sânge, de această dată ne-am îndreptat atenția înspre mediul înconjurător, conservarea și protejarea acestuia fiind primordială pentru o dezvoltare armonioasă a naturii, cea care ne oferă atât de multe și ne cere în schimb doar respect.

Astfel, 171 de puieți de stejar au fost plantați de jandarmii nemțeni, pe o suprafață de teren care necesită împădurire, în apropierea localității Gârcina.

Numărul nu a fost ales întâmplător pentru că semnifică 171 de ani de existență, iar stejarul este simbolul durabilității și al continuității, frunzele acestuia regăsindu-se sub formă de embleme pe uniforma militară.

Dacă în anii trecuți răspundeam prezent la activitățile de împădurire și ecologizare a zonelor de recreere din mijlocul naturii, anul acesta reprezentanții Direcției Silvice Neamț, respectiv Ocolului Silvic Gârcina au răspuns inițiativei noastre și ne-au asigurat materialul săditor, logistica și asistența tehnică.

Campania 171 de ștejari

Campania 171 de stejari pentru România s-a lansat la începutul acestei luni, cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române și ne propunem ca în fiecare an, în luna aprilie, să împădurim România cu atâția stejari câți ani numără instituția noastră.

Instagram InfoNeamț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *