Jandarmii nemțeni la datorie pentru Sărbători Pascale în liniște și siguranță!

În perioada 30 aprilie – 3 mai, peste 200 de jandarmi vor fi prezenți în mijlocul nemțenilor și vor asigura măsurile necesare, astfel încât manifestările religioase și activitățile recreative să se desfășoare în condiții de siguranță. Vor fi intensificate misiunile de ordine şi siguranţă publică executate independent sau în sistem integrat, pentru menținerea climatului de ordine publică și creșterea gradului de siguranță al cetățeanului, în întreaga zonă de responsabilitate.

Pentru asigurarea măsurilor de ordine publică și siguranța participanților la  manifestările religioase prilejuite de Sărbătoarea Învierii Domnului, peste 100 de  jandarmii nemțeni, sprijiniți de efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, vor fi prezenți pe timpul oficierii slujbelor religioase precum și pe căile de acces către 35 de lăcașuri de cult. Pe lângă măsurile de ordine publică avem în vedere și gestionarea afluxului de persoane și respectarea măsurilor de protecție epidemiologică, pe timpul și după terminarea slujbei religioase.

Precizăm că în perioada 01 – 02 mai este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 20:00-05:00 pentru deplasarea și participarea la slujbele religioase și în localitatea Dobreni, unde vom continua misiunile până pe data de 2 mai ora 15.00, când vor fi ridicate restricțiile specifice carantinei zonale.

Pentru prevenirea producerii unor evenimente nedorite și a oricăror situații care ar putea tulbura ordinea publică, în special în zonele în care există posibilitatea să se constituie aglomerări de persoane, recomandăm cetățenilor să adopte un comportament civilizat, să manifeste răbdare, să evite implicarea în conflicte de orice natură și, nu în ultimul rând, să respecte măsurile de protecție sanitară.

Todotată, în minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Învierii Domnului care în acest an se suprapune cu data de 1 Mai, jandarmii din cadrul posturilor montane Durău, Bicaz-Izvorul Muntelui, Vânători-Neamț și stațiune balneoclimaterică Bălțătești vor fi prezenți în zonele de agrement și pe traseele turistice, pentru informarea și îndrumarea turiștilor, pregătiți să intervină pentru a acorda sprijin la nevoie, celor care au decis să se bucure de aceste zile în mijlocul naturii. În acest sens, recomandăm turiștilor să nu se aventureze pe traseele turistice din Masivul Ceahlău acoperite încă de un strat consistent de zăpadă și porțiuni cu gheață, fără echipament adecvat.

Pentru prevenirea, reducerea şi eliminarea impactului negativ asupra mediului, recomandăm respectarea prevederilor legale privind desfăşurarea activităţilor de picnic, cetățenii având obligația să aprindă focul doar în locurile special amenajate și să îl supravegheze în permanență, să parcheze autovehiculele doar în zonele special amenajate în acest scop și să lase locul curat.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț urează tuturor celor care sărbătoresc Învierea Domnului: Sărbători liniștite și binecuvântate!

Instagram InfoNeamț

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *