Măsuri suplimentare pentru acest weekend prelungit

În contextul minivacanței prilejuite de sărbătorirea Zilei de 1 Iunie, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au fost dispuse măsuri de suplimentare a efectivelor, polițiștii având minisiunea de a acționa pentru preîntâmpinarea producerii unor evenimente negative.

În perioada 28 mai – 1  iunie, peste 200 polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, arme, explozivi, substanţe periculoase, luptători de la acțiuni speciale și din cadrul altor structuri, vor acționa, zilnic, în vederea menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice pentru prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor.

De asemenea, respectarea măsurilor dispuse pentru protejarea sănătății cetățenilor reprezintă o prioritate pentru polițiști.

În fiecare zi, peste 30 de polițiști rutieri vor acţiona pe principalele drumuri naționale și județene pentru prevenirea evenimentelor grave și fluidizarea traficului rutier.

Pentru prevenirea accidentelor de circulație și menținerea unei atitudinii prudente în trafic, polițiștii rutieri vor acționa, zilnic, cu aparate radar, inclusiv cu dispozitivul TrueCam.

Recomandări pentru conducătorii auto:

Circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic, în special când se merge în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.

Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă, se dovedesc extrem de periculoase.

Respectaţi regimului legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum sau trafic reprezintă unul dintre principalii factori generatori ai accidentelor rutiere în România.

Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.

Sursa: IPJ Neamț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *