O priză defectă a distrus complet o casă din Roznov
În această dimineață în jurul orei 02:04, un incendiu a avut loc la o locuință de pe strada Crizantemei din orașul Roznov.
Conform ISU neamț, la locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la Detașamentul de pompieri Piatra Neamț (2 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD) și SVSU Roznov.
La sosirea pompierilor incendiul se manifesta generalizat la o locuință cu posibilitatea propagării la două locuințe din vecinătate.
O casă cu mansardă în flăcări
Forțele de intervenție au acționat pentru protejarea celor două locuințe învecinate și pentru stingerea flăcărilor ce au mistuit o casă cu mansardă.
Au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 200 mp și bunurile materiale din interiorul locuinței (obiecte de mobilier, materiale textile, aparate electrocasnice, articole de îmbrăcăminte, documente etc.)
Din fericire, în interiorul locuinței nu se aflau persoane.
Conform pompierilor nemțeni, cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric (priză defectă).
Misiunea a fost una dificilă, toată intervenția de stingere a incendiului a durat aproximativ 5 ore.
Foto: ISU Neamț
Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii nemțeni vă recomandă să :
✔asiguraţi verificarea periodică, cu personal autorizat, a instalaţiilor electrice, instalaţiilor de alimentare cu gaze şi instalaţiilor de încălzire centrală, eliminându-se eventualele defecţiuni sau improvizaţii, dacă este cazul;
✔NU utilizați instalaţii electrice (conductori, prize, întrerupătoare, tablouri de siguranţe, prelungitoare etc.) şi consumatori electrici (de orice fel) cu defecţiuni sau improvizaţii. Utilizați numai aparatură electrică omologată;
✔verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
✔efectuați reparaţiile la instalaţiile electrice doar de personal autorizat;
✔NU suprasolicitaţi reţelele electrice prin folosirea simultană a mai multor consumatori;
✔instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului;
✔nu lăsaţi nesupravegheate aparatele electrice sub tensiune;
✔supravegheați permanent mijloacele de încălzire electrice aflate în funcţiune, chiar dacă sunt prevăzute cu mijloace de protecţie (termostat), deoarece acestea pot să nu funcţioneze la parametrii prevăzuţi şi vor fi deconectate în cazul în care apar defecţiuni;
✔nu utilizaţi aeroterme, radiatoare, calorifere electrice construite artizanal sau defecte ca urmare a suprasolicitării, folosirii îndelungate sau lovirii;
✔decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;
✔NU aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile.
Instagram InfoNeamț