Peste 700 de controale în domeniul forestier în ultima săptămână

Mai mulți polițiști, sub coordonarea de specialitate a Direcției de Ordine Publică din I.G.P.R. au acționat, în perioada 17 – 23 iulie, la nivel național pentru protejarea fondului forestier, prevenirea și combaterea faptelor ilicite în domeniul silvic.

Astfel, autoritățile au desfășurat 725 de controale pentru verificarea provenienței, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum și pentru verificarea legalității transportului materialului lemnos.

Au fost verificate 224 de obiective cum sunt exploatări forestiere, instalații de debitat, depozite, târguri, piețe, oboare și ocoale silvice.

Pentru neregulile constatate în domeniul silvic, au fost înregistrate 74 de dosare penale, în care sunt cercetate 85 de persoane și au fost aplicate 179 de sancțiuni contravenționale la Legea 171/2010 – Legea contravențiilor silvice, în valoare de 310.000 de lei.

Ca măsuri complementare, au fost confiscați 1.550 de metri cubi de lemn fără documente legale, în valoare de 344.214 lei.

Au fost înregistrate 11 apeluri care semnalau posibile transporturi ilegale de material lemnos, nouă dintre acestea confirmându-se în urma verificărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *