Pietreni sancționați pentru că au aruncat deșeurile aiurea

25 de persoane care au aruncat la întâmplare reziduuri provenite din construcții, materiale textile, piese de mobilier vechi sau resturi vegetale au fost sancționate de polițiștii locali.

Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Protecția Mediului – Poliția Locală Piatra Neamț au identificat persoanele în cauză începând cu luna ianuarie a acestui an, fie în baza verificărilor efectuate în teren, fie în urma monitorizării sistemelor de supraveghere video ce funcționează atât la shelterele destinate colectării deșeurilor menajere cât și a celor amplasate în mai multe zone de risc de pe raza municipiului Piatra Neamț.

În urma verificărilor, polițiștii locali au aplicat sancțiuni de peste 18,500 de lei

Este interzisă aruncarea sau depozitarea pe străzi, parcuri, terenuri virane, malurile râurilor, în alte locuri publice a gunoaielor menajere sau a altor reziduuri și gunoaie de orice fel precum resturi de materiale, alimente, hârtii, obiecte uzate, gunoie de grajd (HCL 7/2010).

Astfel de fapte se pedepsesc cu sancțiuni contravenționale ce pot ajunge până la 1.000 de lei, iar cetățenii care constată astfel de încălcări ale legii pot anunța Dispeceratul Poliției Locale Piatra Neamț, tel. 0233.231.300.

Mobilierul uzat, reziduurile provenite din construcții sau demolări se depozitează, gratuit, doar în depozitele special amenajate.

În Piatra Neamț există două astfel de depozite:
Cartier Dărmănești (zona Cimitir Pietricica), str. Valea Albă și Cartier Mărăței (zona Stația Salvare), str. Mărăței.

Shelterele din jurul blocurilor sunt destinate STRICT colectării deșeurilor menajere și doar pentru asociațiile de proprietari arondate! Alte tipuri de deșeuri NU se depozitează decât în locurile special amenajate.

Instagram InfoNeamț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *