România este pe primul loc în Europa la „vaccinarea la chiuvetă”

Lucian Bode, a declarat la B1 TV că România este pe locul 1 în Europa la „vaccinare la chiuvetă”

De multe ori sunt trist când se vorbește despre Ministerul de Interne… știți cum li se spunea înainte de Revoluție polițiștilor, sunt „milițieni”. Este fals! (…) Ajungând la polițiști, pe zona de siguranță publică, să știți că infracționalitatea în pandemie nu a intrat în adormire – dimpotrivă, s-a modernizat, și-au modernizat modul de acțiune. Uitați-vă la ce se întâmplă cu această categorie de infracțiune, «vaccinarea la chiuvetă». Suntem pe locul 1 în Europa la această infracțiune. Avem peste 1.300 de persoane cercetate, peste 500 de dosare penale pe aceste vaccinări fictive, a declarat Lucian Bode, care a vorbit pe B1 TV și despre situația de la frontierele țării.

Primul caz oficial de vaccinare la chiuvetă în care a fost implicat un medic de familie se înregistra în România la începutul lunii septembrie, dar deja erau semnale că există acest fenomen încă din vară.

De atunci, autoritățile au făcut numeroase descinderi și au descoperit că este posibil să fi fost eliberate mii, dacă nu chiar zeci de mii de certificate false de vaccinare.

Într-un caz investigat luna trecută, autoritățile au descoperit că 3.500 de certificate false au fost eliberate numai la un centru de vaccinare, la vama Petea. Anchetatorii au găsit o adevărată avere în casele suspecților, la percheziții: peste 140 de mii de euro, bani făcuți după ce ar fi falsificat mii de adeverințe de vaccinare. Tariful era între 250 și 300 de euro.

Și în Neamț au fost zeci de cazuri de persoane care s-au „vaccinat la chiuvetă „.

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com