Șofer beat și fără permis dar glumeț fără măsură, reținut de polițiști

Sâmbătă, 28 august, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Români au depistat pe drumul comunal 88, un bărbat, de 39 de ani, din  Secuieni, care conducea un autoturism, în aceeași localitate.

Deși polițiștii au efectuat semnalul regulamentar de oprire a autoturismului, conducătorul auto nu s-a conformat, continuându-și deplasarea, echipajul de poliție l-a urmărit, iar, după aproximativ 200 de metri, autoturismul a oprit iar conducătorul auto s-ar fi poziționat pe bancheta din spate a autoturismului.

Beat și fără permis

Conform IPJ Neamț, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de  0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că persoana în cauză nu deţine permis de conducere.

La data de 28 august a.c., în baza probatoriului administrat, față de persoana în cauză a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.

Ieri, 29 august, față de aceasta, Judecătoria Roman a dispus măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile, sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis de conducere.

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com