Șofer de autoutilitară din Roznov, depistat cu permis fals

Polițiștii rutieri au întocmit trei dosare penale, în urma depistării unor conducători auto care au încălcat normele circulației rutiere.

Vineri, 26 martie,  polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic un bărbat de 37 de ani, din Roznov, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 156 A, în localitatea Girov.

Fiindu-i solicitat să prezinte pentru control documentele personale și ale autoturismului condus, acesta ar fi prezentat un permis de conducere ce prezenta suspiciuni cu privire la autenticitatea lui, din verificări stabilindu-se că este fals.

De asemenea, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul  săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi uz de fals.

***

Sâmbătă, 27 martie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat în trafic un bărbat de 50 de ani, din Roman, în timp ce conducea un autoturism pe strada Alexandru Cel Bun din Roman.

Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

***

Tot sâmbătă, 27 martie, polițiștii Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au depistat în trafic un bărbat, de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 157G, în localitatea Răucești.

Fiind testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o concentrație de peste 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Instagram InfoNeamț

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *