Șoferi prinși beți la volan pe străzile din Piatra Neamț

Conform unui comunicat al IPJ Neamț, polițiștii pietreni au depistat în trafic doi șoferi sub influența băuturilor alcoolice. Au fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Polițiștii acordă o atenție deosebită impunerii unui climat de disciplină rutieră în rândul participanților la trafic și periodic desfășoară acțiuni pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Ieri, 19 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat un bărbat de 29 de ani, din Pângărați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Bistriței din Piatra Neamț.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la un centru de permanență, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Tot ieri, 19 decembrie, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic un bărbat de 36 de ani, din Piatra Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Decebal.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la un centru de permanență, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Au fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Sursa: IPJ Neamț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *