Șoferi și pasageri amendați pentru nepurtarea măștii de protecție

Astăzi, 13 noiembrie, conform unui comunicat al IPJ Neamț, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Neamț, au continuat acțiunea pentru verificarea legalității efectuării transportului de persoane, pe DN 2, în localitatea Horia.

Acțiunea a vizat, totodată, verificarea modului în care sunt respectate măsurile de protecție stabilite prin Legea nr. 55/2020 pe timpul efectuării transportului de persoane, prin curse regulate/speciale.

Astfel de acțiuni vor fi desfășurate zilnic şi în perioada următoare.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală prevăzute de Legea 55/2020, dintre care 3 sancțiuni aplicate conducătorilor auto și 3 sancțiuni aplicate pasagerilor.

Recomandăm tuturor participanţilor la traficul rutier să adopte o conduită preventivă în trafic, să respecte regulile de circulaţie şi indicaţiile poliţiştilor rutieri aflaţi în teren!

Totodată, le recomandăm să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție atât în mijloacele de transport în comun cât şi în celelalte locuri prevăzute de legislația în vigoare, transmit polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Neamț.

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com