Campanie de supraveghere a albiei pârâului Cuiejdi

 Poliția Locală Piatra Neamț a demarat o campanie de supraveghere a albiei pârâului Cuiejdi în scopul prevenirii abandonării de deșeuri de către persoanele fizice sau juridice.

📌 Poliția Locală Piatra Neamț, verifică în această perioadă modul în care cetățenii municipiului Piatra Neamț păstrează curățenia în proximitatea pârâului Cuiejdi și pe malurile acestuia!

Proprietarii de case din zonele riverane, care au aruncat deșeuri pe malurile sau în albia pârâului, sunt identificați și totodată verificați dacă dețin contracte de colectare a deșeurilor, cu operatorul de salubritate, Brantner.

Prin urmare, cei care au fost găsiți că au încălcat prevederile hotărârilor de Consiliul Local în privința depozitării deșeurilor sunt somați ca în termen de 15 zile să igienizeze acele zone, deșeurile rezultate urmând a fi preluate de societatea de salubrizare.

🧐 Poliția Locală continuă supravegherea prin intermediul sistemelor video, astfel încât să creștem gradul de operativitate și depistare a celor care se fac vinovați de apariția depozitelor ilegale de deșeuri.

🎯 Potrivit Regulamentului privind normele de gospodărire, întreținere, curățenie și estetică în municipiul Piatra Neamț (art. 2., lit. ”a”) , este interzisă aruncarea sau depozitarea pe străzi, parcuri, terenuri virane, malurile râurilor, în alte locuri publice a gunoaielor menajere sau a altor reziduuri și gunoaie de orice fel precum: resturi de materiale, alimente, hârtii, fructe, țigări, gunoi de grajd, obiecte uzate, etc., în caz contrar existând posibilitatea aplicării sancțiunilor contravenționale de până la 1000 de lei.

Sursa: Poliția Locală Piatra Neamț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *