Luptă pentru viață! Ziua mondială a cancerului

Astăzi este ziua dedicată oamenilor puternici care luptă pentru propria viață.

De multe ori prejudecățile precum „Nu mă voi vindeca”, „Nu pot”, „Am obosit”, „Nu există leac” ne împiedică să vedem speranța. Științific e dovedit că atitudinea și gândirea pozitivă accelerează vindecarea.

Fricile noastre însă ne împiedică să acționăm pentru a depista precoce boala sau ne fac să amânăm sau sa evităm începerea tratamentul. Și, adeseori, diagnosticarea într-o fază avansată sau lipsa tratamentului determină evoluția cea mai severă, care, la rândul ei, perpetuează miturile și prejudecățile potrivit cărora cancerul este incurabil sau netratabil.

Cunoaște-ți corpul și recunoaște simptomele cancerului pentru a-ți salva viața!

Nu toate cancerele se manifestă din stadiile timpurii. Totusi, multe cancere pot să indice că ceva nu este în regulă cu organismul tău , ca de exemplu: cancerul de sân cancerul cervicalcancerul colorectalcancerul de piele, cancerul oral și unele cancere ale copilăriei.

Stă în puterea fiecăruia dintre noi ca, pe baza unor informații corecte, să înțelegem ce este normal pentru organismul nostru, să recunoaștem modificările neobișnuite și, cel mai important, să solicităm în cel mai scurt timp ajutor medical specializat.

Aproape întotdeauna când un cancer este depistat precoce poate fi tratat mai ușor și chiar vindecat. Ceea ce înseamnă șanse mai mari de supraviețuire și creșterea calității vieții pentru persoanele diagnosticate cu cancer.

În plus, recunoașterea timpurie a semnelor de alarmă pentru unele cancere face ca tratamentul să fie mai eficient din punct de vedere al costurilor și , în multe dintre cazuri, să nu necesite tehnologii avansate.

Odată ce ai aflat că ai cancer, nu ești singur in această luptă! 

  • Solicită sprijin. Studiile arată că grupurile de suport pentru persoanele bolnave de cancer sporesc încrederea în sine, ameliorează depresia, reduc anxietatea și îmbunătățesc relațiile cu prietenii și membrii familiei. Sprijinul emoțional puternic și relațiile armonioase cu partenerul de viață , prietenii și familiile fac diferența în viața celor care trăiesc cu cancerul.
  • Persoanele apropiate care te vor îngriji au nevoie, la rândul lor, de pregătire și ajutor. Adeseori, cei care au grijă de pacienții cu cancer – partenerii, membrii familiei și prietenii – joacă un rol vital în sprijinul persoanei bolnave. Se întâmplă însă ca aceștia să nu primească informații suficiente, să nu aibă la randul lor sprijin sau să nu fie pregătiți pentru asta. Pe de altă parte, nu de puține ori, îngrijitorii lasă deoparte propriile nevoi și sentimente pentru a se concentra pe persoana cu cancer, ceea ce poate duce la izolare socială și depresie în unele cazuri.
  • Acceptă implicarea colegilor. Multe persoane diagnosticate cu cancer doresc să revină la serviciu. Uneori, colegii pot constitui un alt grup vital de sprijin. Împărtășindu-le despre boala ta și menținând legătură cu aceștia în timp ce lipsești de la lucru pot avea un impact pozitiv asupra recuperării.

Sursa : www.reginamaria.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *