Sf. Trei Ierarhi: Obiceiuri și tradiții

Sărbătoarea Sfinților  Trei Ierarhi : Vasile, Grigore și Ioan se sărbătorește pe 30 Ianuarie, fiind finalul sărbătorilor  de iarnă.

Inițial, ierarhii au fost sărbătoriți doar separat până când creștinii și-au pus întrebarea „care din ei este mai sus în rang”.

Pentru a înceta orice discuție, sfinții au apărut în vis episcopului Evhaitelor, spunând să fie sărbătoriți împreună. Din acest motiv s-a stabilit acestă zi în care îi sărbătorim și menținându-se în același timp și câte o zi dedicată fiecăruia.

Foto: Biserica Sf. Trei Ierarhi

✳️acum e bine să se împace rudele după lungi dispute.
✳️toate proiectele comune concepute în această zi vor aduce prosperitate.
✳️în această zi nu se fac treburi casnice: nu se spală rufe şi nu se mătură pentru a evita pericolul de înec, de întâmplări violente sau infirmitate.
✳️în această zi nu este bine să împrumuţi lucruri din casă ca să fi ferit de pagubă.
✳️în anumite zone se aduc ofrande pentru morţii neîmpărtăşiti: gospodinele merg la biserică şi apoi împart colivă, fructe şi peşte la trei bărbaţi, în memoria celor decedaţi din familie.

Sursa: antena3.ro https://www.antena3.ro/actualitate/religie/sfintii-trei-ierarhi-traditii-338121.html

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *