Echinocţiul de toamnă 2020

Azi, 22 septembrie, are loc echinoctiul de toamna 2020, care marchează începutul acestui anotimp din punct de vedere astronomic. Este momentul în care ziua va fi egală cu noaptea.

În fiecare an, la începutul ultimei decade a lunii septembrie, este momentul echinocțiului de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180 grade, potrivit Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.

Momentul echinocțiului de toamnă 2020 este marcat marți, 22 septembrie, la 16.30, ora Romaniei.

După echinocţiu, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopţilor să crească, până în jurul datei de 21 decembrie. Ca efect, dacă până acum temperaturile maxime se realizau târziu, pe la orele 17, 18, după această dată, acestea vor creşte doar până spre orele 14, 15, uneori chiar mai devreme. Totodată, creşterea nopţilor va favoriza temperaturi minime tot mai scăzute. Echinocţiul are loc de două ori pe an.

La țară, echinocțiul de toamnă reprezintă încheierea muncilor agricole și sărbătorirea estui eveniment prin sărbătoarea recoltelor. Sătenii obișnuiesc să ducă bucate din recoltă la preot pentru a fi sfințite. După sfințire, se spune că aceste legume și fructe capătă puteri tămăduitoare

Sursa: ziare.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *