Atenție! Cod galben de vânt puternic în Neamț
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod Galben de intensificări ale vântului valabil în perioada 13 ianuarie ora 18:00 – 15 ianuarie, ora 20:00, în Neamț.
În intervalul menționat, vântul se va intensifica treptat, la început în zona de munte, iar din dimineața zilei de vineri (14 ianuarie) local și în estul, sudul și centrul țării. Vor fi rafale cu viteze în general de 45…55 km/h, mai mari în zona montană înaltă și în Moldova.
Notă: Pe arii restrânse, mai ales în noaptea de vineri spre sâmbătă (14/15 ianuarie) se va forma polei în nord, centru și nord-est.
În același interval, în Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini de peste 1500 m, vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăși 90…110 km/h și zăpada va fi spulberată.
Începând din dimineața zilei de vineri (14 ianuarie) vântul se va intensifica și în jumătatea nordică a Moldovei unde vitezele vor depăși 55…65 km/h.