Azi în istorie – Evenimente 10 Iunie
?Evenimente:
- 1415: Prima mențiune documentară a funcției de „spătar” în Țara Românească (atribuțiile acestuia erau comanda armatei și prezentarea însemnelor autorității domnești la ceremonii).
- 1912: Mitingul aviatic de la Aspern, Austria, la care Aurel Vlaicu a obținut un mare succes; aflat în competiție cu piloți celebri ai timpului, a obținut premiul I pentru aruncarea unui proiectil la țintă, de la o înalțime de 300 metri și premiul al II-lea, pentru aterizarea la punct fix.

- 1922: În Sala Filarmonicii din Petrograd începe procesul public intentat de bolșevici unor preoți care s-au opus confiscării bunurilor bisericești. Principalul acuzat este mitropolitul Veniamin al Petrogradului, și, alături de el, alte 86 de persoane.
- 1940: Al Doilea Război Mondial: Italia declară război Franței și Marii Britanii.
- 1940: Al Doilea Război Mondial: Canada declară război Italiei.
- 1940: Al Doilea Război Mondial: Norvegia se predă forțelor germane.
- 1944: Al Doilea Război Mondial: Trupele naziste au ucis aproape 650 de civili, locuitori ai satului Oradour-sur-Glane, Franța.
- 1948: Are loc în Grecia căsătoria dintre regele Mihai I și principesa Ana de Burbon-Parma.

- 1967: A încetat Războiul de Șase Zile dintre Israel, Siria, Egipt și Iordania.

- 2012: În România au avut loc alegeri locale.
Sursă imagini și text: ro.wikipedia.org
Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați.
Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com

