Cristian, un băiat de 12 ani, și-a oferit medalia polițiștilor!
La doar 12 ani, Cristian a oferit o lecție emoționantă de viață polițiștilor nemțeni
Astăzi, polițiștii nemțeni au răspuns cu acceasi sensibilitate față de micul cuceritor, care în seara de 9 mai a.c., în timp ce dispozitivul de ordine și siguranță publică al Poliției municipiului Piatra Neamț desfășura controale într-un filtru organizat pe o stradă din Piatra Neamț, le-a înmânat o medalie în semn de recunoștință pentru eforturile depuse în lupta cu inamicul nevăzut, Covid-19.
Astfel că, la rândul lor, polițiștii au înmânat băiatului de 12 ani, o cupă și o diplomă.
Astăzi, am decis să îl recompensăm și să îi oferim o diplomă și o cupă câștigată de polițiști în semn de apreciere și deplină recunoștință față de gestul său.
Au fost plăcut surprinși de băiatul de 12 de ani, care le-a înmânat o medalie în semn de recunoștință și respect față de eforturile pe care le depun în combaterea Covid-19.
Cu admirație în ochi, acesta le-a mulțumit forțelor de ordine care veghează zilnic asupra siguranței lui și a celorlalți cetățeni.
Medalia oferită de tânărul Cristian a fost obținută prin multă muncă care l-au clasat pe cel mai înalt loc de pe podium, la concursurile de luptă. Multă muncă și disciplină.
Ne înclinăm cu onoare și îți mulţumim pentru lecţia de viaţă oferită la o vârstă atât de fragedă!
Sursa: IPJ Neamț