Depistat la volan cu alcoolemie de peste 1,50 mg/l

Bărbat din Piatra Neamț, cercetat de polițiști pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul aflându-se sub influenţa alcoolului.

În data 22 martie 2021, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic un bărbat de 39 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918 din Piatra Neamț.

Deoarece acesta emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de peste 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la un centru de permanență, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

 

Recomandări pentru conducătorii auto:

 

❗Nu consumați alcool sau substanțe interzise! Vor scădea capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, scad concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

❗Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice riscă şi pedeapsa cu închisoarea.

Sursa: IPJ Neamț

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *