6000 de euro șpagă ca să lucrezi ca asistentă la Serviciului de Ambulanță Județean Neamț

Managerul interimar de la SAJ Neamț și două asistente șef au fost retinuți de DNA.

Dan Morenciu ( managerul interimar) a fost prins în flagrant in timp ce lua șpagă 40.000 de euro pentru a aranja concursuri de angajare.

Comunicat DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Bacău au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19 mai 2022, a inculpaților:

MORENCIU DAN DORIN, manager general interimar al Serviciului de Ambulanță Județean (S.J.A.) Neamț, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată,

PREDA ELENA și ROZOSCHI MARIA LUMINIȚA, asistente șefe în cadrul S.J.A. Neamț, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de complicitate la luare de mită, în formă continuată.

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2 – 10 mai 2022, inculpatul Morenciu Dan Dorin, în calitatea menționată mai sus, prin intermediul celor două subalterne (una dintre ele, respectiv inculpata Rozoschi Maria Luminița, fiind desemnată să organizeze unui examen) ar fi pretins de la opt persoane câte 5.000 euro pentru a fi declarați admiși în contextul menționat mai sus. Concursul respectiv viza ocuparea posturilor pe o perioadă nedeterminată, pentru personalul sanitar și sanitar auxiliar care a ocupat fără concurs posturi de execuție, pe o perioadă determinată, în perioada stării de alertă).
La data de 18 mai 2022, inculpatul Morenciu Dan Dorin a primit pe o strada din municipiul Piatra Neamț, de la inculpata Preda Elena, suma de 40.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
De precizat este faptul că, independent de înțelegerea avută inițial cu inculpatul Morenciu Dan Dorin, inculpata Preda Elena ar fi pretins și primit de la cele opt persoane suma de 6.000 euro/persoană și nu 5.000 de euro așa cum se stabilise inițial.
Diferența de 8.000 euro din cei 48.000 de euro, bani primiți de inculpata Preda Elena în maniera de mai sus, i-ar fi fost remiși inculpatei Rozoschi Maria Luminița tot în data de 18 mai 2022, în sediul S.J.A. Neamț, fiind identificați de procurorii anticorupție ca urmare a unei percheziții corporale.

Inculpaților Morenciu Dan Dorin, Preda Elena și Rozoschi Maria Luminița li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 20 mai 2022, cei trei inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul Direcției Generale Anticorupție și al Direcției de Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com