Accident rutier între un autoturism și o autoutilitară. Trei victime transportate la spital

Azi, în jurul orei 15:00, pompierii nemțeni au fost înștiințati despre producerea unui accident rutier pe E 85, la intersecția cu localitatea Tămășeni.

Conform informațiilor de la dispeceratul ISU Neamț, accidentul rutier s-a produs între un autoturism și o autoutilitară rezultând trei victime , neîncarcerate.

La locul solicitării s-au deplasat pompierii romașcani cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD și două echipaje cu două ambulanțe de la SAJ.

Victimele au ajuns la spital

Toate cele trei victime ( o femeie și doi bărbați) au fost preluate de echipajele SAJ și SMURD și transportate la CPU Roman.
Pompierii au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, prin deconectarea bornelor bateriilor și îndepărtarea scurgerilor de lichide combustibile (carburanți și ulei) și au curățat/degajat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

Instagam InfoNeamț

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com