Bărbat de 30 de ani din Piatra Neamț cercetat de polițiști

Conform IPJ Neamț, un bărbat de 30 de ani, din Piatra Neamţ este cercetat de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectarea hotărârii judecătoreşti.

Azi, 8 noiembrie,  în jurul orei 01.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați de către o femeie de 30 de ani, cu privire la faptul că soțul său a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa.

Echipajul de poliție s-a deplasat la locul indicat în sesizare, fiind identificat un bărbat de 29 de ani, pe care l-au condus la sediul poliției, în vederea audierii.

Din cercetări a reieșit că, bărbatul ar fi apelat-o în repetate rânduri pe soția sa și s-ar fi apropiat de locuința acesteia, încălcând în acest fel ordinul de protecție emis împotriva sa de Judecătoria Piatra Neamț, la data de 28 octombrie 2020.

Prin ordinul de protecție emis de instanța de judecată s-a dispus evacuarea acestuia din locuința comună, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic sau în orice alt mod, cu soția sa, precum și obligația de a păstra o distanţă de minim 100 de metri faţă de aceasta și imobilul în cauză.

În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea hotărârii judecătorești.

Astăzi, cel în cauză urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *