Beat și fără permis a făcut accident cu mașina furată

Un tânăr de 18 ani aflat sub influența alcoolui, a furat un autoturism și în timp ce efectua manevra de întoarcere a autoturismului, acesta ar fi acroșat alte două autovehicule parcate.

ieri, de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Bicaz au fost sesizați de către un tânăr, de 28 ani, din Bicaz, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras autoturismul personal.

Conform IPJ Neamț, echipajul de poliție s-a deplasat la fața locului, iar în urma investigațiilor efectuate cu operativitate a fost depistată persoana bănuită de comiterea faptei, precum și autoturismul sustras.

Din cercetările efectuate a reieșit că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un tânăr, în vârstă de 18 ani, din Dămuc, ar fi sustras un autoturism care era parcat în proximitatea Drumului Comunal Ivaneș, neasigurat, având cheile în habitaclul interior al vehiculului.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

Verificările efectuate de polițiști au relevat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz.

Pe InfoNeamt.Ro poți publica comunicate de presă, articole și advertoriale cu un link direct către compania ta, astfel poți informa urmăritorii și viitorii clienți despre tot ce este nou în afacere sau în cadrul organizației pe care o reprezentați. Contactați-ne: infodinneamt@gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *