Patronul unei pensiuni din Neamț a găzduit zeci de refugiați ucraineni

Patronul unei pensiuni de la poalele Ceahlăului a găzduit zeci de refugiaţi ucraineni, mame şi copii.

Bogdan Ardeleanu este un nemţean care încă din primele zile ale invaziei din Ucraina a decis că trebuie să facă ceva. Este proprietarul unei pensiuni, „Cabanele de Furcitură“, în apropiere de Bicaz, la Izvorul Muntelui, la poalele Ceahlăului şi a pus-o la dispoziţia refugiaţilor, până acum adăpostind, în special, femei şi copii.

Nu a dat o cifră a acestora, dar ea este cu mult peste 50 de persoane. Întreţinea acestora a fost pe cheltuiala sa, dar a avut şi sprijinul unor cunoscuţi sau a altora care, aflând ce se petrece la „Cabanele de Furcitură“, au ajutat cum au putut. Când a început războiul, în februarie, se pregătea de ceea ce presupune la o pensiune rustică începerea sezonului turistic, dar a renunţat.   Vremea a trecut, iar pe 6 mai, când la Izvorul Muntelui era încă iarnă, Ardeleanu s-a despărţit de ultimii prieteni ucraineni.

Susţine că a mai încheiat o poveste frumoasă din viaţă. Una în care s-au legat prietenii, s-au distrat împreună, au stat prin spitale, au mâncat împreună şi şi-au împărtăşit ideile şi gânduri unii altora.

Azi ne-am despartit de ultimii refugiati ucrainieni care ne-au fost oaspeti.

Am trait momente frumoase alaturi de ei, ne-am imprietenit cu majoritatea, ne-am distrat impreuna, am stat prin spitale, am mancat impreuna si ne-am impartasit ideile si gandurile unii altora.

Au venit fugind de un razboi hâtru care le-a schimbat viețile. Au venit cu ce au apucat sa fuga…cu cateva genți …

Chiar am o poza cu o familie cum pleaca de la mine mai departe, catre o viata mai buna, carandu-si sacosele cu bruma de “avere” ce o mai aveau cu ei, reprezentand niste haine.

Pentru mine acela a fost un moment extrem de dramatic vazandu-i cum pleaca…ca niste Nomazi…mi-au dat lacrimile privindu-i cum coboara scarile. De fapt toate despartirile au fost grele…

Sa ne fereasca Dumnezeu de asa urgie.

Majoritatea dintre ei au plecat catre alte tari…Germania, Belgia,Italia, Polonia, Australia sau SUA. Ultimii i-am adus la Constanta…sa fie mai aproape de casa au spus, caci ei sunt din Odessa , cu gandul ca daca se termina razboiul sa se intoarca in Ucraina….un domn cu inima mare le-a pus la dispozitie un apartament nou-nout.

In viata mea am intalnit , mai ales in Romania , foarte multi oameni necajiti, familii unde saracia este al doi-lea nume al lor, familii defavorizate, oameni bolnavi…etc

Nu sunt eu in masura sa judec motivele pentru care au ajuns unii in astfel de situații iar noi ne-am implicat constant intru ajutorarea lor.

Dar cred ca nimic nu este mai odios pe pamantul asta decat un razboi care te face sa lasi tot in urma si sa fugi vazand cu ochii.

Empatia pe care au simtit-o vecinii nostri de la noi nu se poate numi altfel decat dragoste…dragoste agapeasca…dragoste de aproape..Dragostea pe care ne cere Hristos sa o avem…si romanii au dovedit ca o au din plin.. si nu spun de la mine si nici pentru mine vorbele astea…le spun din ce mi-au spus prietenii nostri ucrainieni in fiecare zi.

Anna, Tania, Slava,Iulia,Natalia, Inna, Diana, Natasa, Iurii, Irina, Iulya,Nina,Tetiana, Vasile, Andrei, Natalia, Natalia si iarasi Natalia, Olga, Artem, Antonina, Olena, Katerina si toti cei pe care i-am omis …ne-ati ramas in inimile noastre.

Iara copiii…darurile lui Dumnezeu pentru noi…sa aveti grija de ei…ii imbratisam pe toti…fetele mele Nastia, Diana, Eva si Milaniia….Eugen care statea toata ziua prin curte pe la animale, Zlata, Anna, Timon, Mark, Andrii, Sofia care a stat prin spitale draga de ea, Grig, Margo cea draga, Violeta si toti ceilalti….

Drum bun sa aveti cu totii, sa aveti grija de minunile voastre si sa dea Dumnezeu sa vina momentul in care sa va intoarceti in tara si la casele voastre.

Inchei, aducandu-mi aminte cum Anna si Tannia ne multumeau neincetat spunand la orice :Spasiba, spasiba….le-am zis atunci sa nu mai ne multumeasca noua…sa multumeasca bunului Dumnezeu caci prin El se fac toate…iara noua, cand vor sa ne multumeasca…sa spuna “Odeessa” sau “Nikolaiev “ in loc de Spasiba…nu au inteles de ce…le-am explicat eu…am promis ca dupa ce se termina razboiul mergem sa ii vizitam pe fiecare in parte si sa facem un grătar impreuna la ei acasa…si astfel in loc de Multumesc..sa ne spuna ca ne vedem in Kiev, Odessa sau Nikolaev… au fost de acord.

Si a ramas asa : Iubitii nostri…Nu exista Multumesc intre Oameni….toate sunt si vin de la Dumnezeu..va spun doar atat: Odessa, Nikolaiev, Kiev…ne vedem acolo..si Slava lui Dumnezeu ptr toate.

Hristos a inviat oameni buni si sa ne revedem cu bine!

Vezi mai multe pe adevărul