Sancțiuni uriașe pentru deplasarea după ora 23 fără declarație

În perioada 19 – 20 ianuarie, 24 de ore, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

Pentru prevenirea și limitarea riscului de răspândire a virusului SARS-CoV-2, sub autoritatea prefectului județului Neamț, peste 220 de polițiști și polițiști locali, împreună cu celelalte instituții implicate au intensificat activitățile de verificare în zonele aglomerate din mediul urban şi rural, la operatorii economici, dar şi în mijloacele de transport persoane.

Au fost organizate 8 acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, fastfood-uri precum și mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de Covid-19.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 40 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 52 de mijloace de transport și au fost legitimate 1.797 de persoane.

Echipele de control au depistat 50 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/ 2020.

Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de peste 15.000 de lei.

Alte 10 sancțiuni contravenționale au fost aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

De asemenea, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, în conformitate cu art. 352 din Codul penal.

Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.

Reamintim că, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu următoarele excepții motivate de:

– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

– deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

– deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

– deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

De asemenea, purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor.

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț vă recomandă să conștientizați importanţa măsurilor necesare, precum şi efortul comun pentru limitarea riscului de răspândire a infecției cu Covid-19.

Astfel, măsurile au caracter temporar şi trebuie interpretate în sensul abordării unei conduite preventive, responsabile, de către fiecare persoană, pentru a limita riscul de infectare.

Scopul activităţilor desfăşurate de poliţişti nu este acela de a sancționa cetățenii, ci de a limita răspândirea virusului Covid-19. Sancțiunile sunt aplicate doar ca urmare a încălcării normelor legale, iar cuantumul acestora se stabilește prin evaluarea obiectivă a fiecărei situații constatate.

Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19.

Sursa: IPJ Neamț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *