Trei dintr-o lovitură. Fără permis, fără RCA și beat la volan

Ieri, 3 aprilie, un tânăr de 25 de ani, din Păstrăveni a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism sub influența alcoolui.

În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar poliţa de asigurare RCA este expirată.

Conform IPJ Neamț, conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate a alcoolemiei.

De asemenea, tânărul a fost sancționat contravențional, conform prevederilor Legii nr. 55/2020 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea, cu amendă de 500 de lei, și Legii nr. 132/2017, fiindu-i reținute plăcuțele cu numerele de înmatriculare, precum și certificatul de înmatriculare.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul  săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului.

Tot ieri, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Roman au depistat în trafic un bărbat de 66 de ani, în Roman, în timp ce conducea un autoturism pe strada Aleea Tudor Vladimirescu.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație peste de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *