Zeci de șoferi au rămas fără permis în weekend
În zilele de 7 și 8 mai a.c., polițiștii Serviciului Rutier au acționat pe raza județului Neamț, în vederea prevenirii și combaterii accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool și de substanțe psihoactive.
Scopul acțiunii desfășurate de polițiști a fost cel de conștientizare a participanților la trafic cu privire la consecințele conducerii unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Cu ocazia acțiunilor desfășurate au fost testați cu aparatul etilotest aproximativ 540 de conducători auto, fiind constatate 6 infracțiuni privind conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Conform IPJ Neamț, pentru neregulile rutiere depistate în trafic, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice, fiind reținute 27 de permise de conducere.
Consumul de alcool scade capacitatea de reacție și de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici și auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenția, reflexele și viteza de execuție a mișcărilor.
Totodată, substanțele psihoactive afectează capacitatea de a conduce autovehicule, efectele și amploarea acestora putând varia în mare măsură de la o substanță la alta.
Consumul moderat de alcool sau substanțe psihoactive pot provoca următoarele efecte temporare:
- Dezinhibiție;
- Reducerea abilităților si a capacității de organizare;
- Schimbări ale stării de dispoziție;
- Tulburări de concentrare;
- Dificultate în formarea de noi amintiri;
- Somnolență;
- Stare depresivă;
- Modificarea nivelurilor de energie;
- Pierderea memoriei;
- Capacitate slabă de judecată;
- Reducerea capacității de control a mișcărilor, inclusiv întârzierea reflexelor;
Exemplu:
La data de 7 mai a.c., în jurul orei 23.00, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au depistat în trafic un bărbat, de 44 de ani, din Poiana Teiului, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 17 B, în Săvinești.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii, cu exactitate, a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
***
La data de 8 mai a.c., în jurul orei 15.30, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au depistat în trafic un tânăr, de 23 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Petru Movilă, în Piatra Neamț.
Întrucât manifesta un comportament nefiresc, acesta a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă la cannabis.
Astfel, acesta a fost condus la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței în sânge a substanțelor stupefiante.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
Foto: IPJ Neamț