128 de ani de la naşterea poetei Otilia Cazimir
Azi, 12 februarie, se împlinesc 128 de ani de la nașterea scriitoarei Otilia Cazimir ( Alexandrina Gavrilescu).
Otilia Cazimir a fost una dintre cele mai cunoscute poete din România, care şi-a dedicat viaţa activităţii literare. A publicat de volume de poezii şi a primit numeroase premii şi distincţii, între care se numără Premiul Academiei Române, Premiul Femina, Premiul Naţional pentru Literatură.
Otilia Cazimir, s-a născut la data de 12 februarie 1894, în comuna Cotul Vameșului din județul Neamț.
Este una dintre dintre puținele femei care și-au lăsat amprenta asupra poeziei românești. Vă amintiți ”Baba Iarna intră-n sat”? L-a întâlnit pe George Topârceanu pe când avea 17 ani și s-a îndrăgostit iremediabil el.
Poeta Otilia Cazimir, îndrăgostită de George Topârceanu
Otilia Cazimie se numea, de fapt, Alexandrina Gavrilescu. S-a născut într-un sătuc din județul Neamț. Era al cincilea copil al familiei de învățători. Un copil studios și sfios, a studiat la Facultatea de Litere și Filosofie la Iași. Încă nu împlinise 18 ani când a debutat în revista ”Viața românească”, cu o poezie. Era îndrăgostită iremediabil de tânărul poet George Topârceanu, mai mare cu 8 ani decât ea.
George Topîrceanu se căsătorise în anul 1912 cu învățătoarea Victoria Iuga, cu care avea un fiu, Gheorghe. În cele din urmă, căsnicia cu pricina s-a destrămat după puțină vreme. Câțiva ani mai târziu, poetul se mută în casa Otiliei Cazimir din Iași.
Autorul volumului ”Balade vesele și triste” a murit în urma unui cancer hepatic, la vârsta de 51 de ani (1937), după mulți ani petrecuți alături de frumoasa poetă.
Amintirea bărbatului iubit a rămas ca o icoană în casa femeii. Era prezent pretutindeni, pe banca din grădină, în cadrele de pe pereţi şi de pe birou, cum reiese din poeziile ei.
Otiliza Cazimir a avut o moarte misterioasă
Cauza exactă a morții Otiliei Cazimir nu este cunoscută. Însă se știe că suferea de mai multe boli care au măcinat-o de-a lungul anilor. Printre afecțiunile cunoscute s-au numărat: dezechilibru glandular, hipercalcemie, hipertensiune, stare rea a ficatului și surmenaj accentuat. Se bănuia că avea și probleme cardiace. A murit la 73 de ani, în noaptea de 7 spre 8 iunie 1967 la ora 2:30.
Sursa: retetesivedete.ro