Zile libere 2021. Calendarul zilelor libere și a sărbătorilor legale

În fiecare an, toată lumea așteaptă zilele libere mai ales pentru că, de cele mai multe ori, aceste pot fi unite cu weekend-ul și se pot transforma foarte ușor într-o minivacanță.

Anul 2021 aduce șapte sărbători legale care vor pica în timpul săptămânii, spre fericirea tuturor, iar celelalte opt, în weekend. În total vor fi nu mai puțin de 15 zile libere legale.

În România în perioada ianuarie 2021 – decembrie 2021, sunt în prezent, 15 sărbători legale. Potrivit legislației în vigoare, alte eventuale zile libere în 2021 vor fi anunțate în primele 15 zile ale anului, astfel încât și angajații și angajatorii să-și poată planifica din timp activitățile și vacanțele.

Care sunt zilele libere din 2021?

În 2021, zilele libere pe care angajtorul trebuie să ni le acorde sunt aproximativ similare cu cele din 2020. Cele mai multe zile libere primite sunt în lunile ianuarie și mai, atunci când va pica și Paștele Ortodox, dar și în decembrie când sărăbătorim Ziua Națională și Crăciunul.

Iată aici calendarul oficial al zilelor libere din 2021 și a sărbătorile legale.

Foto: wall-street.ro

Mai multe zile libere pentru români

Spre deosebire de alte state, România are mai puține zile libere comparativ cu alte state din UE. De pildă, Belgia, Lituania sau Cipru au aproximativ 17 sau 18 zile libere pe an, în timp ce România are doar 15. Din acest motiv, parlamentarii vor ca în viitor, românii să poată beneficia de mai multe zile libere plătite pe an, notează portalul legislațiamuncii.manager.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *